Strat de zăpadă de până la zece centimetri în Masivul Retezat, la altitudini de peste 1.200 de metri

Strat de zăpadă de până la zece centimetri în Masivul Retezat, la altitudini de peste 1.200 de metri
Stratul de zăpadă din Masivul Retezat are o grosime între cinci și zece centimetri, la altitudini de peste1.200 de metri, după ce, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în zonă a căzut prima ninsoare din luna decembrie a acestui an.
Publicat: 16/02/2012, 10:03
Actualizat: 16/02/2012, 11:31

Stratul de zăpadă din Masivul Retezat are o grosime între cinciși zece centimetri, la altitudini de peste1.200 de metri, după ce,în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în zonă a căzut primaninsoare din luna decembrie a acestui an, transmite corespondentulMEDIAFAX. „A nins puțin noaptea trecută (noaptea de sâmbătă spreduminică – n.r.), iar zăpada s-a prins, începând de la cota 1.200.Stratul e subțire de aproximativ cinci – zece centimetri și nu sepoate schia”, a declarat, duminică, șeful Salvamont Hunedoara,Ovidiu Bodean.

Salvamontiștii le recomandă turiștilor să nu se aventureze petrasee, pentru că zăpada este proaspătă. „Poteca e mascată dezăpadă și se alunecă ușor. Dacă nu cunosc traseele și nu auechipament adecvat, ar fi mai bine să renunțe la drumeții. În cazulîn care au probleme pe munte, turiștii se pot adăposti în unuldintre refugiile de la Stâna de Râu, Poiana Pelegii, Baleia sauZînoaga, însă atunci când pleacă trebuie să lase curățenie așa cumau găsit”, a spus șeful Salvamont Hunedoara.

Cei care au nevoie de ajutor pot suna la 112 sau la 0-salvamont,întrucât o echipă de salvamontiști este cantonată la Pietrele șialtele sunt gata să intervină în caz de nevoie.

Parcul Național Retezat cuprinde optzeci de lacuri și tăuri șipeste douăzeci de vârfuri mai înalte de 2.000 de metri. Cel maiînalt vârf din Retezat este Peleaga – 2.509 de metri.

Mediafax

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Laurențiu Reghecampf o pune la zid pe Prodanca: 'Cum să-ți plătesc curentul când tu stai...
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit...
Subiecte Bac 2024 - Geografie, publicate astăzi
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Decizie pentru toți cei cu buletin de identitate. Nu se acceptă în România. Lege fără...
Rețeta perfectă de castraveți murați. Puteți să îi mâncați a doua zi
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Lidia Buble, în lacrimi după ce a primit un diagnostic cumplit: ”Mi s-au tăiat picioarele...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Bursa de la Bucureşti revine pe plus
×